Baile Felix, o baie de liniste si oxigen

Postat pe August 20th, 2008. In Categoria Calatorii


Am fost in concediu cu Marian la Baile Felix, langa Oradea, in judetul Bihor.

Nu avem masina, asa ca am ales ca mijloc de transport trenul. Am calatorit 12 ore pe bilet plus 35 de minute intarziiere specifice CFR-ului.

Am mers la clasa I, la vagon de dormit, adica doi calatori in cabina. Intr-o cabina sunt doua paturi micute, suprapuse. Lenjeria, curata, doar ca lipseste cu desavarsire aerul. Nu am avut aer conditionat, iar geamul se deschidea rotind spre stanga de o manivela. Dupa ce trenul a prins viteza, am putut respira cat de cat.

In fata paturilor este o scara pe care trebuie sa o agati de patul de sus pentru a putea urca. Langa scara este un dulap in care se gasesc (gratis) 2 sticle cu apa plata si cateva obiecte de igiena. Nu le-am folosit; am preferat sa scotocesc in bagaje si m-am simtit mai sigura :D .

Mai mult… »

A venit vremea teraselor

Postat pe May 25th, 2008. In Categoria De vazut

A aparut un nou restaurant – club in Regie!

Cum traversezi dinspre Regie podul peste Dambovita sa mergi in Piranha, ca orice student/persoana care locuieste in caminele Politehnicii, vezi in dreapta, inainte de a intra in gangul spre barul amintit mai devreme, o terasa mare: Vanity –Restaurant & Lounge Bar.

De la distanta pare cam de fite :D . Chiar este! Evident, am vizitat-o si noi: eu, Marian si prietenul nostru, Dani. Terasa are in mijloc o piscina in care te poti scalda daca esti baiat si ai in buzunar 100 de lei, daca esti fata si ai costumul de baie la tine, iti trebuie doar 50 de lei. (de ce discriminarea asta… baietii de langa mine nu au putut intelege :P ). In stanga se gasesc dusurile si langa dusuri un loc in care te poti schimba, aranja etc.

Umbrele, scaune, mese

Scaunele sunt foarte confortabile, par dintr-un fel de lemn impletit, in consonanta cu mesele patrate pe care ai loc sa iti intinzi si poseta si portofelul si telefoanele si cheile de la masina ( ca doar e de fite, nu??)… lasand ironia la o parte, arata foarte bine. Este elegant, de bun gust si primitor.

Imi place foarte mult ca exista spatiu mare intre mese. Nici vecinul din stanga, nici cel din dreapta nu-ti sufla in pahare sau in farfurie, cel din spate nu te poate asculta ce vorbesti iar ce-l din fata nu se poate intoarce constant sa iti ceara o bricheta sau un servetel. Deci nota 10 pentru terasa.

Din cate am vazut, la parter este un spatiu foarte generos tot cu mese, nu am intrat, dar data viitoare nu voi scapa ocazia, iar la etaj, din cate ne-a spus un chelner simpatic, va fi un spatiu pentru billiard.

Pentru ca tot am amintit de chelner, trebuie sa subliniez ca, cel putin deocamdata, serviciile sunt excelente. Esti primit cu delicatete, chelnerul aduce meniul fara sa se uite cum esti imbracat (asa cum se intampla in celelalte locuri din Regie), masa este stearsa, scrumiera curata! N-am mai vazut in Regie de mult asa ceva.

Am comandat doua beri Heineken si o limonada. Daca despre bere nu am ce zice, decat ca era rece si… bere… despre limodada pot spune ca era facuta cu lamai verzi (excelent), am fost intrebata daca vreau plata, minerala, miere sau zahar (excelent) si avea cuburi de gheata. Chelnerul ni le-a servit ca la carte, fara sa imi spuna sa ma dau mai incolo ca n-are loc sau sa imi ia portofelul sa il puna la celalalt capat al mesei pentru ca il incurca. Totul a costat 23 de lei. Limonada – 10 lei, berea – 6,5 lei. Nici foarte mult, dar nici ieftin.

Din pacate, deocamdata, nu au un website, probabil se vor ocupa si de asta in scurt timp.

Pe mine, totusi, ma macina o intrebare: cat timp mai e pana ti se va aduce o pizza uscata si rece, ti se va arunca in fata, vei primi o cola calda intr-un pahar crapat si ti se vor cere banii mai repede pentru ca e graba??? :D